Conform O.U.G. Nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, “Înainte de expirarea perioadei de retragere, Consumatorul are dreptul de a se retrage din prezentul contract, fără a fi nevoit să justifice decizia de retragere şi fără a suporta alte costuri decât cele prevăzute la art.13 alin.(3) şi art.14, în termen de 14 zile calendaristice începand cu ziua în care intră în posesia fizică a produsului. Cheltuielile de returnare sunt suportate de consumator“.

În cazul în care doriți să înapoiați anumite produse, puteți să ne informați despre opțiunea dvs cu privire la returul dvs, printr-un e-mail transmis pe adresa distribuitor@caseroletermice.ro sau prin completarea formularului de retur prezentat în partea de jos a acestei pagini. Condiţiile pentru retur sunt următoarele:

  • Produsul trebuie să fie în aceeaşi stare în care a fost livrat (să aibă etichetele şi ambalajele originale).
  • Produsul trebuie expediat împreună cu toate accesoriile, aranjate în cutie aşa cum au fost primite.
  • Să nu prezinte semne de uzură, să nu aibe pete sau rupturi. Dacă ai primit un produs spart/rupt, anunţă problema în maximum 24 de ore.
  • Returul trebuie să se facă împreună cu documentele care l-au însoţit (factură şi, după caz, certificat de garanţie).

Dacă produsele pe care ţi le-am livrat au fost însoţite de eventuale cadouri, când returnezi produsele trebuie să returnezi şi cadourile.

Dacă ai cumpărat mai multe produse de acelaşi fel şi vrei să le returnezi pe toate, doar unul dintre produse poate fi desigilat, restul de produse le putem accepta doar dacă sunt sigilate.

Contravaloarea produselor comandate se va restitui prin transfer bancar, într-un cont specificat de tine, în maximum 14 zile calendaristice. De asemenea, poţi opta pentru ca suma aferentă produsului returnat să reprezinte un avans pentru o viitoare comandă pe site-ul nostru.

Returul se face exclusiv prin Curierat Rapid, iar taxele de retur sunt suportate de către expeditorul coletului.

Dacă ai un produs defect, contactează-ne telefonic sau prin e-mail şi spune-ne problema. Ambalează produsele în cutiile originale. Pentru ca livrarea să se facă corespunzător, produsele şi cutiile originale trebuie să fie ambalate într-o coală de hârtie, într-o pungă sau cu folie de plastic. În cazul articolelor cu garanţie acestea trebuie să fie însoţite de o copie după certificatul de garanţie. Costurile de expediere şi returnare prin Curier pentru coletele trimise de client către noi sunt suportate de expeditor.

Orice problemă va fi soluţionată în maximum 7 zile lucrătoare de la semnalare.

Te rugăm să trimiţi în mod corespunzător produsele pentru retur:

  • Nu trimite colete prin curier fără a ne anunţa, întrucât acestea nu vor fi ridicate.
  • Nu trimite colete cu plată ramburs prin curier către Caseroletermice.ro, întrucât acestea nu vor fi ridicate.
  • Nu expedia produsele neambalate, întrucât acestea nu vor fi acceptate. Te rugăm să le ambalezi cu o coală de hârtie, într-o pungă sau cu folie de plastic.

Pentru mai multe detalii poţi solicita informaţii telefonic sau prin e-mail.